Tradiţii

      O valoare importantă a zonei Vadul Crişului este păstrarea tradiţilor despre olărit şi a târgului de la Vama Sării, în continuare le voi prezenta detailat.

OLĂRITUL

Satul Vadul Crișului este un legendar centru de olărit, unic în Europa prin culoarea albă a ceramicii rezultată în urma arderii. În anul 1938 nu mai puțin de 90 de familii de olari lucrau în localitate. În prezent numărul olarilor a scăzut foarte mult astfel doar trei familii mai practică această meserie.

Este o meserie grea, care cere multă răbdare, migală și, nu în ultimul rând, pasiune. „Toată ziua ești cu degetele în apă, dar când reușești să formezi un vas simți ca devii un creator”, ne mărturisește olărița de 76 de ani.

TÂRGUL DE LA VAMA SĂRII

Târgul este organizat an de an la în prima duminică din luna iunie, pentru a evoca o îndeletnicire străveche: comerțul cu sare din inima Transilvaniei și punctul de vamă către Pașalâcul otoman de la Oradea.

Conform obiceiului, sărbătoarea populară începe cu „repunerea în scenă” a sosirii plutelor cu sare pe Crișul Repede, refăcut simbolic de doi tineri îmbrăcați în costume populare, care transportau pe apele din ce în ce mai mari ale râului sare din ocnele transilvane.

Sursa: http://www.pensiunearouamuntilor.ro/traditii-si-mestesuguri/

Distracţie

Vacanţa nu înseamnă doar odihnă la soare, ori grătar la umbră. Sporturile de aventură au ajuns de câţiva ani şi în judeţul Bihor şi atrag tot mai mulţi doritori de adrenalină.

Cea mai căutată aventură este raftingul. Echipaţi cu costume de protecţie, turiştii coboară prin apele învolburate ale Crişului Repede, vâslind odată cu curenţii puternici.

Vadul extrem

Bihorul are un potenţial enorm pentru activităţi de aventură. O spun specialiştii de la Salvamont-Salvaspeo, care recunosc însă că acest potenţial nu este încă pus în valoare la maxim. Chiar dacă judeţul nu are un parc de aventură, care să reunească o gamă întreagă de sporturi extreme, tot reuşeşte să atragă turişti.

Din toate zonele muntoase, Vadu Crişului este cea mai ofertantă. Aici şi-a stabilit baza o firmă specializată pe organizarea de activităţi extreme, numită Master Adventure. Pe lângă deja clasicele ture de trekking (drumeţii montane), escalade ori mountainbiking, firma dă curioşilor posibilitatea să “alunece” pe apa spumoasă a munţilor, practicând “white water sports”.

În spuma valurilor

Pe primul loc între preferinţe se află raftingul, care presupune parcurgerea unei suprafeţe mari de apă montană, de preferinţă cât mai învolburată, într-o plută gonflabilă care are între 5 şi 9 locuri. Deşi slalomul pe curenţi poate creşte adrenalina, stârnind chiar şi teamă în rândul începătorilor, sportul este unul sigur, căci, alături de temerarii care vâslesc deodată, în barcă stă un cârmaci, care îi coordonează. Pentru a fi complet în siguranţă, practicanţii primesc de la organizatori cască de protecţie, vestă de flotabilitate, dar şi costum de neopren, dat fiind că apa de munte poate fi deosebit de rece.

Cele mai multe curse de rafting sunt organizate între Peştera Unguru Mare din Şuncuiuş, până în Vad, pe o durată de trei ore, costând 120 de lei, dar şi între Bratca şi Vadu Crişului, traseu care se parcurge în aproape 4 ore şi costă 180 de lei. Pentru cei mici, cu vârste între 3 şi 12 ani, cursa de rafting este gratuită. “Şi bihorenii sunt din ce în ce mai atraşi de rafting, însă mulţi dintre clienţii noştri vin din Ungaria”, spune Adrian Iuhas, managerul firmei.

Pe corzi

Adrenalina este şi mai mare la kayaking, un sport pentru “white water” practicat cu precădere de iniţiaţi, fiindcă persoana se află singură în caiac şi trebuie să ştie să vâslească. Preţurile oferite de Master Adventure pentru traseele Peştera Unguru Mare – Şuncuiuş, Şuncuiuş – Defileu – Vad şi Peştera Unguru Mare – Vad sunt tot de 120 de lei şi includ echipamentul. Din apă, turiştii pot ajunge la senzaţii extreme şi pe stâncile munţilor, la ture de coborâre în rapel, escaladă, ori tiroliană, practicate în special în Defileul Crişului Repede şi la Şuncuiuş.

Dacă tiroliana presupune alunecarea pe o frânghie dublu asigurată în două puncte la înălţime, rapelul înseamnă coborârea controlată pe o frânghie asigurată pe lângă pereţi verticali de stâncă. Şi aici, doritorii sunt asiguraţi cu corzi şi hamuri şi supravegheaţi de ghizi specializaţi. De regulă, aceste activităţi se fac în grup, fiind dorite în special pentru ieşiri la team-building. Preţul se situează în jurul sumei de 120 de lei pe persoană.

 

This slideshow requires JavaScript.


Sursă: http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6-3/distractie-extrema-turismul-de-aventura-prinde-tot-mai-mult-elan-si-in-bihor-mai-ales-la-vadu-crisului-103082.html

Relaxare

Pentru o pauza de la cotidian, va o ferim o plimbare pe defileu Crisului Repede, care oferă la rândul său o adevărată bogăţie, în cadrul cărei te vei relaxa şi te vei simţi întradevăr fericit.defileul_crisul_repede_01_cover

Frumusețea și sălbăticia peisajului din Defileul Crișului Repede, bogăția elementelor floristice termofile rare, precum și prezenta Peșterii de la Vadu Crișului au făcut ca această regiune să fie constituită ca rezervație naturala. Farmecul întregii zone este dat de abrupturile stâncoase și de relieful carstic cu o succesiune de îngustări, cu aspect de cheie sculptate în roci calcaroase.